„people always leave”

Octombrie 29, 2009 at 8:59 pm (dragoste adolescentina, maruntisuri)

cUAw.D736052-02

Mi-e dor de tine.

Probabil nici nu mai stii cine sunt.

Probabil ca habar nu ai cat imi lipseste prezenta ta, zambetul si imbratisarea ta plina de caldura si drag.

Probabil ca nu stii cate jocuri neintelse ai imprimat in mintea mea in tot timpul petrecut impreuna si probabil ca nu stii la cate intrebari caut inca raspuns..desi stiu ca nu il voi primi niciodata.

Tu nu stii cum imi tresare inima cand vad vreo poza cu tine sau cand iti aud numele rostit de cineva..

Tu nu stii ca am numarat minutele apoi secundele pentru a-ti spune „la multi ani” exact la mijlocul noptii, asa cum nu stii ca vroiam sa-ti fac o surpriza dar m-am gandit ca deja m-ai uitat si nu mai are sens..

Tu nu stii cum astept Craciunul ca sa te vad din nou, dar probabil ca tu nu te-ai gandit niciodata la acets aspect..

Superficialitatea ta doare…

Oamenii pleaca si intra in viata noastra cand ne asteptam cel mai putin…Se spune ca omul este o fiinta superioara datorita sentimetelor si capacitatii intelectuale. In ziua de azi totul s-a schimbat.Privim sentimentele in gluma, poate din cauza ca ne e teama sau poate pentru ca efectiv nu le mai cunoastem adevaratul sens..Sunt oameni de care erai nedespartit, apoi cararea vietii v-a indreptat in directii diferite si a-ti rupt orice legatura…

Chiar daca nu m-ai sunat niciodata si probabil ca nici nu o vei face ..sa stii ca mi-e dor de tine de mor …

PS: probabil ca nu stii..dar te-am iubit…

Legătură permanentă Lasă un comentariu

prietenii

Octombrie 12, 2008 at 3:26 pm (maruntisuri)

Prietenii:Unul dintre cele mai de pret valori ale sufletului,din ce in ce mai des inegrita de funinginea neagra si inselatoare a vremurilor de azi.

Tot timpul am avut impresia ca sunt inconjurata de foarte multi prieteni,dar cu timpul mi-am dat seama ca defapt,asa zisii prieteni poarta masti scumpe pe care brodeaza cu mult tact zambete false si iti ofera umeri de ceara pe care sa plangi,umeri care se topesc la prima lacrima calda care ii atinge.

Ieri mergeam pe strada si deodata telefonul meu a inceput sa sune.L-am scos de graba din buzunar si mare mi-a mi-a fost mirarea cand am observat ca pe ecranul telefonului aparuse numele unei vechi amice.Un suras mi s-a desenat in coltul gurii,gandindu-ma cat de draguta este ca si-a adus aminte de mine,ca probabil vrea sa mergem la un ceai si o prajitura sa depanam amintiri din vremurile acelea apuse.Dar se pare ca m-am inselat.Amica mea veche nu s einteresa de mine,de viata mea si nici nu ii era dor sa depamnam amintiri.”poti sa-mi dai cartea de engleza?”.Au fost cuvintele ei.Acestia sunt acea categorie de prieteni care sunt langa tine doar atunci cand au nevoie de ceva.

Ti s-a intamplat vreodata sa te intelegi extraordinar de bine cu o persoana o perioada de timp,apoi acea persoana sa se evapore pur si simplu din viata ta,fara sa stii unde cum si cand a disparut in ceata amintirilor,apoi unica explicatie pe care s ao primesti sa fie „am simtit ca nu mai e ce era intre noi”.Dar sa intalnesti persoana aceea intamplator pe strada de mana cu „baiatul acela”,de care ea incerca sa te protejeze,ca sa nu ajungi sa suferi.

Traim intr-o lume plina de invidii,in care rautatea valseaza brat la brat cu inselaciunea si ipocrizia,o lume in care dragostea si sinceritatea au fost maturate de catre maturile de priviri incruntate in cele mai adanci colturi ale intunericului.Tot mai multi,fara sa ne dam seama ne prindem in valsul acela nebun si uitam sa iubim,da oferim un zambet si o imbratisare sincera celui de langa noi.Uitam sa intindem o mana calda celui neajutorat,ci preferam sa aruncam cu pietre in el,deorece nu ne aduce niciun „castig” daca il ajutam.

Da prieteniile din ziua de azi sunt bazate pe interesul de a obtine ceva,pe invidie si razbunare.

Traim intr-o lume rea,iar eu ma voi lupta sa nu fiu prinsa in uraganul ce se apropie cu pasi repezi si matura fiecare suflet in care a mai ramas o urma de speranta.

Iar vorba aceea „Prietenii ti-i poti numara pe degete de la o mana”este adevarata,uneori poate ca ai chiar prea multe degete si prea putini prieteni…

Legătură permanentă 6 comentarii

Wild world

Octombrie 12, 2008 at 12:13 pm (maruntisuri)

Stau si ma gandesc si deodata sufletul imi zboara departe…plutesc intr-un univers mare.Alerg. Alunesc pe curcubeu si valsez cu stelele…dar deodata..BUFF.Simt o privire atintita spre mine..deschid ochii si cei din jurul meu incep sa schimbe fete intre ei..ma simt ca un inger care tocmai si-a pierdut o aripa…un inger care nu mai poate sa zboare si e nevoit sa sufere in tacere.Ma sufoc in dorinta si incep sa alunesc iar in visare.De aceasta data simt ca privirea aceea devine din ce in ce mai ascutita si ma inteapa fugarind haotic elanul si dorinta visarii mele.De ce oare unii oameni schimba fete intre ei cand te comporti natural?De ce toti se ascund in spatele unor masti?De ce ne este frica oare sa fim ce suntem defapt?De ce nu avem curajul sa spunem ce gandim fara a ne teme k vom fi judecati gresit?

Probabil ca acestea sunt intrebari la care nu avem curajul sa raspundem,dar sigur raspunsul este in fiecare dintre noi.

Ma sperie gandul ca odata cu trecerea timpului cuvintele mele se vor sterge,iar noi vom deveni din ce in ce mai mai rai…dragostea se va transforma in ura..iar noi ne vom inchide sentimentele intr-o cutie de lemn si o vom arunca sub pat sau cine stie pe unde si vom uita de ea.

Inca sper ca cineva o va descoperii si ca oamenii vor redeveni cum au fost odata.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Prea ocupati

Octombrie 11, 2008 at 2:25 pm (maruntisuri)

Si acuma e seara.stau intr-un ungher al camerei mele si citesc din cartea aia de unde tu imi citeai odata povesti cu zane si zmei,cu feti frumosi si ilene cosanzene ,ce imi indulceau mereu ochii intr-un somn adanc.dimineata razele de soare imi mangaiau ochii si eu ma trezeam zambind din visul in care cosanzeana mea se casatorise cu printul pe calul acela ce a fermecat-o.

te asteptam.deja a trecut o ora de cand ar fi trebuit sa te intorci.inca stau si ma uit asa pe geam.si incepe sa ploua.si mai ok.asta mai lipsea.

ma duc sa beau apa.ma uit asa cum curge apa in pahar.privesc prin ea.totul se vede atat de neclar.daca ma uit mai bine parca lucrurile incep sa prinda contur.e exact ca viata asta.e atat de neclara si niciodata nu poti sa-i vezi un sens real.

ok.deja deviez.

cum ma tot gandesc eu la tot felul de nebunii ce se lovesc asa haotic prin capul meu,aud masina ta.ma uit pe geam.ai ajuns…dar ai intarziat deja vreo 3 ore.ok.te iert.

iti deschid usa.tu treci asa repede pe langa mine.te duci in camera aia a ta care e atata de rece si intunecata.apari imbracata in haine de casa si te apuci sa mananci.

Hey!sunt si eu pe aicinu spui nimic.dar in schimb observi stiu eu ce pata pe pardoseala aia ce ai spalat-o tu ieri.si incepi:”copile,nu esti atenta niciodata.in casa asta nu se poate pastra curatenia niciodata”.DA stiu.,cunosc prea bine obsesia asta a ta.dar bine ca nenorocita asta de pata o vezi si pe mine nu ma vezi.

nu stiu.incercsa nu exagerez dar de cateva zile .ce zile?saptamani.parca nu mai exist.cred ca iar te-ai prins in rutina asta.servici.somn.servici.somn.

da.asa suntem toti in ziua de azi.alergam ca niste tauri in ringul lor rosu.ne lovim cu capul de margine dar nu ne potolim.cred ca instinctul asta si-a pus amprenta pe fiecare dintre noi.cel putin pe voi adultii.dar eu nu am inteles niciodata…de cand am schimbat banii au pus astia ceva etichete sau placute rosii pe ei de nu va mai saturati sa-i alergati?nu obositi si voi?of.si eu credeam ca numai caii au puse la ochi aparatori ca sa vada doar inainte.

si nu e ok deloc.

degeaba vorbesc.oricum nimeni nu ma aude.sau poate daca ma aude nu ma va lua in seama sigur .

Legătură permanentă Lasă un comentariu

primavara

Octombrie 11, 2008 at 1:56 pm (maruntisuri)

ieri :alergam pe strada mohorata si gri si tot ce imi doream era sa ajung in cafeneaua aia inghesuita si plina de fum in care ne strangem in fiecare vineri si sambata si rulam scurt metraje din viata impreuna.

azi:da.azi e o zi cum imi place mie.M-am trezit de dimineata in loc sa ma iubesc cu asternuturile pana la pranz.Azi e o zi din aia cum mi-era mie dor sa fie.Soarele nu se mai uita la mine cu dintii aia urati si galbeni(cred ca nu prea merge la dentist iarna) ,ba din contra zambetul sau forma gropite in colturile guri parca chemandu-ma sa ma imbratiseze…parca ii era dor de mine.Cred ca ne era la amandoi la fel de dor unul de altu.

da…a venit primavara.

Ma uit pe geam si vad campul cum face concurenta cu soarele.Fac concurenta dar nu sunt rilavi pentru ca soarele mangaie papadiile ,iar ele ii zambesc.Si deodata totul prinde o culoare vie si calda …si griul a fost invins pentru inca 6 luni de acum inainte.

si deja au aparut fluturii.dar nu pe camp ci la mine in stomac.danseaza nebuni pentru acel el nou .

e primavara si imi place sentimetul asta de indragosteala totala.

acum ma duc in pat si astept sarutul noptii ca sa apuc cat mai repede sarutul diminetii.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Gustul amar al stresului cotidian

Octombrie 11, 2008 at 1:49 pm (maruntisuri)

Traim intr-o lume de stresati.
1.ne trezim dimineata si ne gandim ca trebuie sa mergem la scoala..avem test la mate si ne asculta aia de romana.nu stiu nimic…Daca chiulesc o sa am media mica…OK asta in timpul saptamanii.

2.te intalnesti cu el.Dar oare o sa ma placa?dar imi sta bine parul?fusta mea e destul de apretata si cosul ala de sub barba sigur nu se vede?ce-o sa fac daca ma intreaba „aia”.Da.asta inseamna stres.Si trebuie sa recunoastem ca ne intalnim zilnic cu stresul.Am ajuns sa ne facem, griji pentru orice.

Am ajuns sa ne gandim mai mult la maine decat la azi.De la maine ajungem sa ne facem griji pentru ce se va intampla peste o luna..peste un an..la 30 de ani..la 40..la 60..si pana la urma ajungem la intrebarea simpla:”pentru ce traim daca tot murim?”.

Am ajuns sa ne pierdem in cotidian si sa nu ne mai bucuram de ziua de azi.de frumuseatea unui zambet.de o mana intinsa de catre un prieten. de o raza de soare ce ne mangaie obrajii…si cea mai trista parte este aceea ca multi suntem constienti de acest fapt si nu facem nimic.

M-am saturat sa ma gandesc de 1000 de ori inainte sa spun ceva.Sa intorc pe toate partile o decizie luata.Vreau sa zbor.sa ma eliberez de tot ce inseamna acest cotodian.Vreau sa fac „asta” pentru ca „asta” imi canta inima in acel moment”x”. Si asta am sa fac.

Si daca ceva nu o sa-mi iasa exact cum vreau eu.Admit ca am gresit in momentul respectiv,dar niciodata nu voi regreta decizia respectiva.Pentru ca asta am simtit ca vreau sa fac.Si asta probabil ma face sa ma simt mult mai bine decat intrebarea aceea ce ne batuie pe toti”daca faceam cum vroiam eu ce era?oare era mai bine ?oare era mai rau?”.NU.Eu vreau sa ma lovesc singura de perete,sa simt ca acea durere mi-am provocat-o singura …si ca nu am ajuns sa fiu un dresat al societatii.

Si cine a spus vorba aceea”Traieste clipa!”a fost un mare intelept

Legătură permanentă Lasă un comentariu

doruri din zi de toamna

Octombrie 11, 2008 at 1:41 pm (maruntisuri)

mi-e dor de mare.

azi a fost una dintre zilele alea in care te plimbi prin parc si razele de soare te mangaie asa pe par si iar iti aduci aminte de mare.

intotdeauna mi-a placut senzatzia aia cand iti intinzi cearceaful pe nisipul denivelat ,iar vantul il tot impinge asa ca si cum ar vrea sa ridice steagul alb intr-o victorie.da.era victoria noastra.semnul ca in sfarsit gandurile tale le-ai incuiat in ladita din pod pe care nu ai de gand sa o mai stergi de praf toata vara.

si stai asa cu palaria de paie pe cap.si nu faci nimic.nisipul te gadila intre degete si soarele te imbratiseaza cu voalul lui transparent si caldut.

si asa iti petreci ziua.mahmur pe un cearsaf.cu o palarie si o sticla de apa.

si parca nici drumul nu e asa lung.trenul ne-a devenit camarad.mai nou scartaiutul rotilor imi seamna cu o melodie ce-mi aduc eaminte de ea..de mare.

si mi-e dor. tare.

Legătură permanentă Lasă un comentariu